Sfarsatul ciucalatei

Of, of,

Iubiţîi mii fârtaţî şî mai ales fârtati cu ochişorii dulci şî jucăuşî, sî pari cî păcatili lu’ Nicî a lu’ Balan sî adunarî grămadî în ultimili zâli printri pământurili ieste flamandi. Di vreo trii săptămâni tăt mâţî grasî şî pufoasî îmi taii calea aşă di ciudî, şî nu ştiu cum li potrijeşti Dumniezău cî tăt negri îs. Eu, nătâng, tot mă întorc trii paşi înapoia, sperând cî dacî fac obiceiul strămoşăsc al stuchitului dracului cu spatili, trec năcazurili. Dar ieti bre cî într-o zî di 22 april a lu’ 2004 mă puni necuratu’ sî mă relaxez cu roatili în sus că cicî îs şî aşa pre zăpăcit şî nevrelnic di stat în loc. Ce şi cum? Păi ietiti mândria ta cî mă încoţopenii la o beaşcă umplutî cu aer sî o vârâm tăţ întrii trii bări. Şî tăt agitânduni noi aşa, iacî trăsnitu păcatulu’ mă făcu sî o zbughesc după beaşcă; şî un, doi, trii, ba cu capu în aer, ba clămpău în gios, fandai frumos ca o domnişoarî în sus, şî când potrivii sfârcul chiciorului în pământ, ce auzâi Ioane? Câr, poc, trosc, şî Ion văleeuuu, alecuţă, de două ori, şî cam gata, cî mă trezâi cu laba păcătosului drept strâmbatî şî ieşâtî din găoacea dorului. Ete na, acu tăţî PHD-ii işte (doctoranzii români în Gent) mai sî li crâchi greaţa, cî tari hâşti mai râde pălmaciu piciorului. Aistea buni şî frumoasî, iaca mă văzui încărcat di unu cu barbă cari al naighii tari mă mai gâdilă şî îmi trecu olecuţî di dureri, iar alţii doi la crăci ca sî mă huşcheascâ în spitalu di la trii suti di metri. Cole na, răpidi stăi badi pi o roabî cu douî roati mai mari şî unili douî mai mici di ţânut direcţia. Cinşi minuti stătui măi veri şî mă apucă pi dăţî un vârtej şî leşânai cât di prostănac îs. Fu şî ist ixperiment, şî trecurî la însămânţatu chiciorului în lacaşu lui. Mamî ci urlai, da aşa scurt mai mult di draci, cî dureri fu, da’ nu aşa când ti păleşti doru di o frumuseţî muiereascî. Frumos, frumos, la locul lui, da’ sî pomineşti bonetî verdi ăla şî-mi zâci cî trebu sî-mi crăchi olecuţî chelea chişiorului ca sî înşingî cu tăt dragu un ciep întri osâcioarili meli ca sî li ţânî di urât. Asta fu, mă apucarî drăgălaşăniili di fricî, da’ trecurî, mai mult îmi era năcaz pi prostia călcătoarii meli. După operaţâie şî tăti năzdrăvăniili necesari, fu olecuţî jali cî în prima sarî mă pusără ăştia sî mă duc cu udu la butelcuţî, nu ştiu ce bâzgâdanii di plastec. Greu tari, ci scremeli cî nic, da’ după inspiraţiuni lungi reuşâi măi reuşâi, offf… Mă dragilor, sincer sî şiu rău tari impresionat di câtâ organizaţâi ş frumusăţâ di asâstănti îs. Văzui atâtea vrăjăli tehnici şî moderni încât îmi pusăi mânili în cap şî mă holbai la tăti dracoveniili celi cu butăni şî lănchi colorati. Auci, aieste furî mândrili dureri ali chişiorului. Mă şî nu ştiu cum da’ fui plimbat cu tăt şelu di căruţî motorizati sus-gios, oas-cea, încât di dureri şî di chiu chiar uitai. Şî eu cari vroiem sî văz cum îi într-un schital şî o fermî, da nu aşă. Aişte di pi icişa mă tăt englezău, eu di undi cî li tăt trântem di răzăşîi noştri şî ii nic, iar dragili asâstănti, oi Doamni, tari rău sî agitau, una chiar mă întrebă prima oarî ci deodorant, pi urmî na cî săpunu-i di jinî şî pi urmî câţî ani, măi, măi, dacî păcatili ieste uşoari nu ar şi aşă mari… Una cari nu pricepe inglizăşti îi zâce alta să-mi graiascî pi pliscu lui LOVE, mă dracie, tătî afumatî. Ba o dactăriţî di la razîi îmi şî clipoceşti din castanu drept, of… mă luarî pandaliili. Oari di ci Domnu’ nostru nu ni pricopsăşti din prima zî cu pocinoaga ca sî nu mai frângim şî pi ieli şî pi noi? Mai ghini din start îţî ştii căruţa şî circuli aşă cu ie după brânzeturili vieţâi. Şî ioti aşă mă trezâi eu zâlili ieste cu un crac în sus aşteptând sî sî răsufli şî di dureri, şî di ciudî şî di tăti celi. Din nenorociri nu ştiu cum sî-mi împac sufletu di atâtea podoabi feminini cari trec pi sub fereastra me, cî încî după ci îmi dâdurî doftorii liber din schital, câtiva blondeli la chişioruţâli finuţî îş făcurî aghiazma sus jios pi uliţa me. Asta e, da’ li zâc sî crăchi: vânturaţâvă voi cî mă fac io ghini! Tăt zâlili ieste trebui sî vinî la mini o fostî locatarî a odăii în cari şăd, cicî o frumusăţî din Zambia pi numi Belindi. Frumusăţî cari din năcazu că nu-şi schimbă numili di la intrări mă sunau şî strâgau românaşii pi numili ii. Şî africoasa asta trebuie sî vii sî-şi iei din străchinili ramasî mai di mult. Bun, cioc cioc la uşî. Mă şî mă aştept sî aparî o cocotioarî brunî cu nişti buzăţî enormi şî cari sî zâcî hai. Of, alt păcat. Mă şî intrî una cî era sî-mi cârlig di urgenţî chişioruşu nătâng şî sî sar la ie. Ci să vezi? O albuşneaţî, o subţiricî, ci mai o prepeliţî di celi di primăvarî cari trebui călcati cât mai curând cî altfel îi pacat. Tăt mă ţânu di vorbî vreo douî ori, eu câr, mâr cu chişioru cî nu pre şădem bini. O fi zâs ie multi, da’ mărjelili meli în alti zări priveu, ci mai, frumos peisaj. La sfârşât di rămăsăţî buni îş ie oalili, da eu jmăcher, dinainti ştiut, văzui cî pi farfuriili celi, a naibii drăcovenii scrie: Made in Romania. Să-i crăchi donşoarii frumusăţea. I-am zâs, da nu ştiu dacă să prinsă ie că mă fac io ghini… Ar cam trebui sî mă laud cî în ultimili plecăciuni ali soarelui, adicî aşă cam când cântî cucoşu di culcari găinilor, mă agaţai di o blondeţă tipic beljianî. Din timp, din timp, nu diodatî cî îi chicî greaţa, vorba cee cum zâci o prietenî de-a me: Iotiti la el, românu tăt cu vrăjalî! Păi ce făcui? Di cum răsării io în cătunu ista viest European, donşoara di cari vă povestesc vini di primiri buni încî din primili zâli la mini. Aaa, păi na eu di atunce tăt o întreţâu şo aţâţ: ba un oringi, aşa zâc ii la pârtâcalî, ba un crac di magnolii, iar di curând îi trântii un oringi di cel mari, di cel amăr. Na acu, clipiri, rânjăli, şî cini ştii poati o priponesc di o belgiaţiuni şî rămâi blocat pi ici. N-ar şi rău, cî drăguţâ îi fata, da’ videm poati în timp o pâcâlesc io di feciorii şî-i explic cum şădi treaba cu românii işte. Îs păcătoşî până îş găsăsc belgianca; pi draci, tăt flăcăul Lenii rămâi. Dacî ar şti ie cî mă doari chişioruşu, însî mai tari sufletu după ie. ăăă, că îmi amintii, nu ştiu dacă vă zâse-i di-un parc di prin centru orăşului. Mă dusâi sî mă plimbăresc cu nişti prieteni prin el aşă ca sî mai videm păsăretu. Păsăret? Păi îs di tăti neamurili pi ici: di la făzani, gâşti cănădieni, gâşti sâmpli cari făcurî şî pui, pânî la bâtlănoi, mă rog, tăt şelu di vietăţ cu peni. Şî ni zvârcolem noi di plăceri vizuăli prin parc, da’ la un moment dat ci văz într-o baltî? Numa cheşti; şî nu cât maţu furnicii, ci di cii mari, tăţii aşăzaţ în linii şî cu boturili după air şoptind cătri şier: Dank U, Dank U! Sî nu ti apuci pandaliili? Mâncari în baltî şî tu treci cu euroii la magazân. Frumos, na cî o sî frig io odatî, da’ când o şi pi plecati aşa ca sî nu mă prindî işte. Păi mă ochintesc olecuţă ici cu sporovăiala şî promit sî-mi refac drăgălăşăniili şî sî purced mai abitir în ixpirienţa iuropeanî.

Semneazî cu salutari,

Badea Ion, 19 a lu' Cuptor 2004