Dragobetele si moldoveanca

Și iată-mă frate în virtutea unei inerții de ieșean înfocat, care dornic de-ași înfinge făclia rodului într-o panseluță moldovenească, așa ca să-i plesnească cofraju di plăciere, mă trăsni o îmbujoreală asiduă în simțirea lăuntrică a pârdalnicului meu cetățean. Rupe-iaș petalele s-o las cu pistilul gol, sî fremete în briza Iașului vrăjit de tei șî di pesmeții lui Creangă în ziua asta de 24 Făurar.
Da, luna lupilor, cînd mândra rupe cojocu' di pi ie sub blana ursului, lângă soba unde crapă lemnul de durerea dorului șî când sî pornești vorba că e ziua marilor plăceri dacice. E ziua în care moldoveanu Sfarmă-Piatră, sfărma mândra în plăceri șî o duce pi vârful Ceahlăului să se desfacă la umbra lunii.
Și în toată cloaca asta de evenimente mă uit în jurul meu și văd cum toți sătenii mei, moldoveni aleși, sprințari în ale logoreei sentimentale, șăd inerți fără a înflori bujorul moldovencei. Stau toți cu pelteaua gurii întinsă la bloguri și ceasloave virtuale ci descriu poponețe săltati care mai di care mai bombati. Apăi dragilor, pi mini bunicii dragii de ei, Dumnezău odihneascăi bine și să le mai dea multe veți după, îmi lăsară moștenirea de a iubi năprasnica viața și moldoveanca așa cum ceaslovul iubește litera. Păi dacă nu oi iubi-o și nu oi alinta-o eu care m-a însemnat soarta în cristelnița popii, apoi atunci cini?
Da plăieșilor, avui o vorbă a mea că înainte venea turcu să ne furi muierea; și acum ce am ajuns cî fugi sângurî la el? Cum Doamne nu, dacă moldovanu nu mai e aprig în sâmțâri ca pi vremea bunicii când rușânea fetii se revigora dimineața iar sara o imbălsama în aromele busuiocului tânăr. Mustața flăcăului, pana corbului, a ajuns un șomoioc chelbuc și intelect fără a fi apt de a mototoli mămăliga în rola sobei și a face scrijăli din barabulili fimeii. Undii oare spiritu năprasnic ca setea vinului dogit și maturat în plauiurile moldovene? Ma uit împrejuru meu și nu văz decât o delăsare mucegăita a culturii și plăcerilor lui Ștefan si Mihuț; nu văz decât o pată amară imprumutată din pleabea străină. Ne-am împrumutat di păcatili altora și nu mai știm sî pașâm în altarul pârcălabului moldovinesc, nu mai știm a frământa drojdia Ielelor.
Di undi sî mosteneasca plămădelili noastri Mihut și Leana plăcerea vieții care ne-o descrie ceaslovul moldovinesc cand i-am transhunat in coclaurii pagâni. Amu îi strâgăm Michael si Loenor, Romeo șî Julieta, înloc sî știi de mijlocul horii șî țucatul în pănușâi colinelor.

Astenie de toamna

Stand si contempland natura asta umeda a toamnei ma pali draga Doamne o dulce lehuzenie. Parca o simt in fiecare por al fiintei mele pacatoase. Cand ploua, cand e soare, ca aromele placerilor mele ascunse adiacente la miresmele muerii.
Da, simt cum se prelinge in simtiri toata umezeala asta acustica de inceput de frig, si ma irita parca. Dupa cum am zis, totul extrapolat ca atitudinile unei femei zburlite de dimineatza, ma invaluie si incerc sa o smulg ca o pelerina de frunze. Un maidanez isi plimba simtirile olfactive pe bombeul meu manjidul de precipitatiile falcilor lui; si marai si el cu tot nesatu' toamnei.
Mi-am luat si umbrela sa scobesc furnicile in crapaturili radacinilor din Copou. E frig si melancolic de umed. E briza Iasului de octombrie in care pelerinii isi cauta ruga. Si eu.. eu.. vegetez in tulpina trupului meu agnostic si febril. Sunt ca o flacara care plapaie dupa care se aprinde intens sa topeasca dulceata lumanarii.
Imi simt pana si pasii umezi in spate cum ridica stropii indulciti de gainatul ciorilor din parc si bineinteles o frunza lipita strans de talpa, maturand asfatul, imprima lehamitea mea sprituala.
Incerc sa gasesc in toata aroma asta mucegaita licarul de lumina calda, de unde? Iasul parca a imbatranit in timp. Strazile la fel de gri ca in copilarie, desi, ea frumoasa a colorato prin varsta si ochii mei. Nu vad nici un loc care sa potenteze si sa construiasca avantul citadin. Citadin, da, sec ca pubelele primarilor din Iasi care vantura frunzele toamnei umede de pe un caldaram pe altul. Desi pelicula timpului a uns epoca trecuta pentru a-i da fila, toamna a ramas, da noul parca a imbatranito. Nu mai are substanta... e ca un catun cucerit de lux nu de buiruieni care ar lasa loc sa infloreasc o un spor de ciuperca. E totul gol si rancced parca fara sansa... oare dece?
Da, culcusul intelectului moldovenesc sade in regretul generatiilor si a frustrarilor lasate sa doboare un spirit frumos. As vrea sa ma imbie din nou toporasii si toamna, nu numai polenul elergil al teilor si al trecutului. Simt ca vreau ceva nou da nu e nimic in jur sa usuce frunzele toamnei intai si apoi sa le stranga in sacii de la Citadin. Nu mai vreau sa ma oboseasca toamna, vreau ca ea sa fie prietena cu zambetul celor din parc, vreau ca ea sa pregateasca Iasul pentru patura iernii in bucuriile lui Mos Craciun.

Seara de vara tarzie


Tocmai ma uitam pe geam si o raza de soare imi patrunse in iris si imi desfatata placut mintea.
Se potrivea ca eram pe mantisa unei lumi noi plina de strugurii vietii, asa ca o toamna blanda si placuta... imi alintam privirile pe copasele aramii ale dealurilor, in lungul vailor si urcam apoi incet apasat, ca un alpinist desavarsit catre varfurile excitate pline de aroma rosiatica a soarelui.
Palpitau norii in vlastarul vietii odata cu mine. Simteam cum patrunde in pori umezeala fructelor dulci si fermentul vantului ce adia din polii lumilor. Eram intr-un sevraj dialectat cu apusul si infranat cu pacatul serii. Mi-am intins mainile sa ating delicata perdea de brazi, sa simt acele rasinii cum ma invioreaza in esenta umana si imi stimuleaza sarutul pe chipul aceleasi doamne.
Si incet, ea, palpita usor in lumina licuricilor. Isi desfacu suav pieptul si inflori nuferii din linistea padurii. Se facu liniste, liniste, liniste in care doar sufletul se auzea in timpane. Parul ii cazu pe pajistea arsa de vreme in aroma albastrelelor, si salbatec, starni o boare de sarutari diurne ce se revarsau usor ca panzele arahnidelor din tufele de porumbita. Intreaga lume parca se intepa iar viforul dulce al placerii vibra ca un cantec in note de racoare fierbinte.
Incepusera a se dezmierda lilieci in pletele salciilor si racoarea placuta se asternu peste trupurile calde aburinde. Pulsau tamplele in anolagia timpului si a duetului inimilor. Simteam cum un dor adanc se prinde de noi si ne strange in cercul viciilor plapande ale atomului. Nucleolidele devenira cuantice ca o explozie atomica iluminand interiorul fara a dezvalui naturii din exterior pliurile existentei.
Liniste...ca linistea universului la inceputurile fiecarei lumi.
Infinitezimalul fu intrerupt de zumzetul unui licurici pagan.
Peltic

E infinit pe-al tau iris,
Si imi cobor adanc o pleopa
Pe gatul gol ce abia asteapta
Sa ingane irisul pagan.

Si o furnica-n epopee
Isi curata ai ei antene
Pe chitinoaselei alei
Ce pribegind le vrei, le vrei.

Peltic, se obtureaza visul
In irisul tau adancit
Te vreau si esti a mea femeie
Dar ce sa vezi e prea curand.

In matematica visam
Ca la un cosinus obtuz
Incerci peltic sa o masori
Timid, frumos, adolescent.

Ea tot incearca-n pasi marunti
Sa iti dea leme si refuzi
Tu vrei in perpendicular
Si ea doar cere abecedar.

Dar tu incet ca un buchet
Ce infloreste pe tapet
O  duci incet la  PI marcat
Ca vrei doar un pitic patrat.
As vrea sa musc dintr-o petala
S-o vad cat de amara e,
Sa-i simt sepala milenara
S-ai gust si iei papile.

Ea-n seva vantului adie
Isi da culoare si invie
Isi creste greerii in camp
Cu radacinile-n pamant.

Ma contopeste in mistere,
Onglinzi in roua, emisfere,
Ma duce catre radacini
S-o ud, sa creasca, zile, luni.


O musc si mai adanc in coapsa
E bruna, roza, baietoasa,
Imi da polen, imi da dulceata
Si ma dezmiarda, imi da viata.

Destin Păgân

Dezmierd al meu destin pagan
Pe coapsele unei domnite
Cand roua de pe crinii ei
Se zbate in inocenta vrerii.

Si prinsa-n vraja diminetii
Palpita adanc un trup flamand
De-al meu desting pagan si frant
Si ne topim sub vraja vrerii.

Si ne topim pe metereze
Ne tot smucim ca doi nebuni,
Suflam in blanda papadie
Sa isi ia zboru intre lumi.

Ii iau in palme mana calda
Si o asez pe trupul meu,
O strang, palpit, o frang din coapse,
Si o domin mereu, mereu.

E liniste pe drum si-n crang,
Si ea suspina adanc in iarba
Iar eu, la sanul ei, framant,
Incet pamfletul vietii noastre.

Si ea trezita in miresme
Se-avanta iar pe trupul meu
Ma umple de un freamat suplu
Cu un descant pe-nserat.



Snoavele tineretii


Sete
Mă încumet s-alerg pe nisip,
Dar firele de praf mă-nsoţesc,
Căldura e mare pe cer,
Şi mare-i în mine.

Aştept cu nerăbdare apusul
Sub umbra neclară de oază,
Mă tem ca voi arde cu totul,
Căldura m-apasă.


O lacrim-amară pe buze o simt,
Dar parcă tot dulce-i veninul
Ca seva ce curge din catusul alb,
Şi tot nu-mi ajunge.
Vămi

Am rupt o petală dintr-un crin
E albă, dar parcă plânge,
Pistrui de sânge o mângâie,
Simt cum nervurile-i cresc,
Se ofileşte.
Desprind alta,
E mai nocturnă,
Albul e mai dens, mai hotărât.
Lucioasă, parcă-mi zâmbeşte.
Dar piere şi ea.
A treia ma încearcă,
Mi-arată trecutul.
În roua sa,
Mă supune gândirii.
O lacrimă mă deşteaptă,
Acidă, distruge petala.
Privesc din nou,
Dar nu pot
Adevărul e crud, mă-nfioară,
Petala îmi alunecă din mână,
Pluteşte...
A mai rămas doar una,
Speranţa,
E ultimul popas.


În mare


Îmi cufund trupul în mare
Să-mi descopăr ideile.
Apa e rece, dar vie,
Clepsidra mă ţine în viaţă.
Simt contopindu-mă în universul acvatic,
Mâinile-mi tremură.
Pe piele coralii îmi cântă,
Lumina diurnă i-alungă,
Pasaj printre ape deschid
Şi-n sufletul mării mă simt.
Pe pleoape stele de mare
Stări de visare imprimă
Ochii-n abis îi găsesc,
Îi difuzez.
Pigmente de alge marine
Plutesc arhimedic în mine,
Midii-n şiraguri de perle
Pe gât le găsesc.
Porii vibrează în unde,
Curenţii marini mă-nsoţesc,
Iar malul îl simt lângă mine,
Mă regăsesc, plutesc.


Plasmă

Îmi înfăşor gândurile în plasmă,
Privirea în ceaţă mi-e prinsă,
Glasul mi-l simt puternic,
Dar nu-l aud.

Atmosfera sufletului mi-e densă
Nu simte căldura divină,
Se simte singură în mine,
Şi singură-n lume.


Eclipsă


Eclipsă totală e-n mine,
Pe suflet icoane de flori
Închină polenul de ceară
Ce picură-ncet; lumâmări.

Plutesc vertebre-n etere,
Noroi adânc e-n jurul meu,
Şi crizanteme plâng buchete
Pe lacrimi de angel.
Amnezic parfum se difuză,
Clepsidra s-a scurs nu de mult,
Doar trupul e martor în lume
Şi visul ce ma cuprins.

Răşina e lacrimă pală,
Obrazul o simte fierbinte;
Se-nchin liliecii în minte,
Timpul mă prinde.


Amurg


Amurg letal în cale întâlnesc,
Paşi umezi clipocesc în şoapte,
În urme fulgi de nea plutesc,
E iarnă şi e noapte.


Mă-ngână zbor de lilieci,
Năvod de stele aprinde,
Dar ochii mei plutesc tot lent,
E frig şi e fierbinte.


Eteri de crini mă-nsoţesc,
Privirea-n ape-i prinsă,
O mantie de melci gândesc,
Sunt vii şi sunt morminte.


Presar petale de narcisă
Şi flori de nuc pe drumul meu,
Sunt reţinut doar de eclipsă,
Mi-e sete şi mi-e frig.


Săruturi


Sintetizez săruturile mării:
Pe crestele-i spumante albi corali
Se sparg in mici buchete,
Iar florile de lacrimi mă topesc.
Şiraguri lungi de perle vide
Îmi urmăresc paşii mărunţi,
Se spulberă în apa nopţii,
Dar algele mă depăşesc.


Mă simt cuprins de spasmul mării,
E totul calm, dar prea tăcut,
Şi ochii dor, şi buze mor,
Mi-e somn, şi e urât.


O lună fadă se arată,
Pigmenţi nocturni o descompun,
Doar sufletul îmi mai vibrează
În lungi suspine de talaz.


Pe stânca umedă şi mată
O umbră se imprim-adânc,
Şi valul bate, ora plânge,
Doar clipe mai ramân.

Fluid nocturn

La malul mării mă găsesc,
Sunt mângâiat de alge negre,
În jurul meu doar lilieci
Plutesc în mici vertebre.

Sub umbrele de nuc
Flori albe mă doresc,
Nisipul umed curge,
Doar timpul îl găsesc.

Corole mici de îngeri
Intrigă atmosfera:
Fluide blânzi, polen de ceară
În cupele de crini.

Paraziţi

Praf mortal, urme pe tavan,
Cad meteoriţi plini de dinamiţi,
Atmosferă-ncinsă, picuri de eclipsă,
Miros de carbon se divide afon.

Paşi în univers, mucegai intens,
Bec banal, arde transversal,
Fum de paraziţi, şir de sateliţi,
Beţe de chibrit se aprind în vid.

Bâzâit brutal, plăci de metal,
Hologramă-nchisă zace pe banchiză,
Oxigen strident, corpu-i violent;
Univers senil mă îmbracă.

Un arbore

Frunze cutremurate se desprind,
Amurgul învăluie trunchiul,
E plasmă pe ramuri de tei
Cuprinsă-n lumină de astru.

Lichid secetos îl hrăneşte,
I-acoperă porii flămânzi
În unde crestate pe scoarţă
Ce-i numără anii cărunţi.

Un ghem i-a rămas în tulpină,
Un ochi în deşertu-i mărunt,
Şi mândru toiag e în ape
Cu chipul de suflet, arzând.

Rădăcina-n pământ e mumie,
Veşmânt degerat de carbon,
Alcline substanţe o-mbie;
Şi totuşi e monoton.

Hrisov

Afară-i viscol nibelung,
E iarnă grea în pagini
Şi urme mici de şoareci albi
Se plimbă pe coperţi.
Sindrom apatic de lămâie,
Se-mprăştie chiar dintre coli,
Iar pete umezi de stafide
Stau unsuroase pe parchet.

Sunt piramide gâze moi
Pe marile ecrane pale,
Şi urme de cerneală mată
Îngână liber un pamflet.

Stresaţi de pulbere dogmată
Chirilicii mutanţi de lemn
Foşnesc încet clepsidra mamă,
Nisipul este permanent.

Înainte de real

Ventriculul drept îmi palpită,
Axonu-n sinapsă se zbate,
Lichid e în mine atomul
Şi globul de sticlă se crapă.

Eter calcinat de ventuză,
Monocrom peisaj se difuză,
Detentă de seară obtuză,
Pe frunte de brad e iluză.

Dendrite-n nodule de ceară
Se topesc izomorf în celule,
Mecanismul porneşte în grabă;
Strident, soneria mă cheamă.

Bolnav

Asmuţit, curentul în peşteră urlă,
Supuraţi, pereţii se-mbină în şerpi,
Întunecat, sistemul se mişcă,
Opac, cristalinul e mort.

Confuză, lumina crispează mormântul,
Diluat, castanul din iris vibrează,
Sticloase, coloane se prind stalagmite,
Cărnoase, rădăcini palpită cu sânge.

Azotoase, fire de păr se-ntâlnesc,
Roşiatic, praful e dens în orbită,
Senzuale, cortinele cad dispersate,
Acide, picături se adună în pungi, se împart...


Selenar

Simt atracţia magnetică
Pe care luna o filtrează
În celulele corpului meu.
Peisajul selenar se imprimă
Coborând pe coardele vocale
În centrul universului.
Aici lumina e întuneric,
Abisul e în fiecare por,
Iar mişcare inocentă.
Inducţia pulsează gravat
Energia cordonului
Către celălalt pol al razei.
Covalescente unde hibernale
Descriu picături sferice
Plutind în mercurul letal.
Fluide în coruri distincte
Împletesc pânza de ceară
A ecranului, fără să o topească.
Pete cave de crater
Sunt goluri în uriaşul automat
Lipsit de esenţa lichidului.
Până la un fascicul
Când totul e gaură neagră,
Luna marchează într-una, oglinda...

Focar

Am surprins fenomene identice
În focarul unei lentile,
Sincronizând, astfel, ideile.

Aceeaşi paşi, aceleaşi simboluri
Se desprind în captivitate,
În cutia cerebrală a lumii.
Un uriaş automatism
Îi pune rotiţele în mişcare,
Fără ca ea să fie conştientă.
Senzaţia de singurătate persistă
Ca un sindrom vegetal
Într-un conţinut de clorofilă.
Totul parcă barbotează
Într-un circuit perfect al ideii,
Lipsit de eşec, punctual.

Dacă întorci cristalul pe cealaltă faţă
Un alt focar, altă iluzie te aşteaptă,
Depinde numai de orientarea ta.

Revenind...

Conectat în univers
Mi-am privit urmele cu dispreţ,
Cu accent de felină.
Întors în real,
Am dus mâna la tâmplă
Să constat cifrele.
Amprente de ventuză
Îmi persistă conţinutul,
Încercând să mă elibereze.
Planul mă comprimă,
Eprubetele clocotesc substanţa,
Iar imaginea scanează.
Agăţat de sentiment
Am activat nucleul,
Şi am revenit...

Cutie de scrin

Păduri de polen se înalţă
În mica cutie de scrin,
Sunt muguri abia în petale,
Nervurile-i cresc pas cu pas.
Se adaugă-ntr-una sepale
Pe arborii roşii de nuc.
Pluteşte-n valuri substanţa,
Se prinde în faguri cenuşa.
Încet, clorofila scânceşte,
Amintiri prenatale adună,
Celule termite multiplică rar
Numeroase legături stalagmite.
În timp se adună şi frunze
Şi straturi mai groase de praf;
Izbucneşte matură lumina
În mica cutie de scrin.

Oglindă

Mă-nchin ades lângă izvor
Ca să culeg miraje noi,
Să umplu matele clepsidre
Cu pulbere de oxigen.

Ţin funia de trup legată
Cu noduri lungi şi chitinoase,
Iar existenţa mi se-mbată
În unda clară de pe coamă.

Mă simt tentat de peisaj
Să şlefuiesc acum membrana,
Să schimb culoare de pe ochi,
Să-i schimb astigmatismul.

Perdută-n clarele sisteme
Imaginea se simte goală;
Prin bule mari de vid lucrate
Îşi miscă-ncet tentacule.

Destin

Pasul umed mă deşteaptă
În altarul unui val
Ce cuprins de spasmuri albe
Se destramă lângă mal.

Stă deasupra-mi clătinând
A sa coamă de pocaluri
Încercând să mă surprindă
Cu al său parfum de zeu.

Scoicile sunt mici arcade
Prinse-n braţul său puternic,
Iar cristale de apă
Vin mereu să-l sprijine.

Fac un pas; şi mă destramă/absoarbe
Ancestralul val de lut.
E frig, e mărunt

Trupul mi-e gol,
Sufletul se zvârcoleşte în noapte.
Am privit către moarte,
Şi mi-e dor de ea.
Salcâmii foşnesc patrupedic în ape,
Hrănesc rădăcinile moi,
Toiagul e greu pentru spiritul meu.
Sinistre pânze plutesc în etere,
Plâng sălcii-n cavouri de lemn.
Privirea-mi îngheaţă în oase,
Şi totul e frig, e mărunt.
Ciorchine de corbi ma doboară,
Pe boltă surâsuri de zei,
Dar ochii-mi plesnesc în orbite,
Şi totul e frig, e mărunt.

Căutând infinitul

Am aruncat o rază,
Şi s-a spart globul...
În pete lumina s-a difuzat,
Căutând infinitul...
Am ales un nume
Pentru tot ceea ce există
Ca să integrez cioburile,
Căutând infinitul...
Am nevoie de conţinut
Să prepar coca,
Să creez iluzia,
Căutând infinitul...
Am desenat modulul real
Pentru a înţelege cauza
Şi a o exploata,
Căutând infinitul...
Am aruncat o rază
Dar ea s-a întors din mine,
Şi globul s-a unit,
Căutând infinitul...

Lumânare

Pe filamentu-i pal de ceară
Zglobie lacrimă de foc
Se zbuciumă în miere caldă
Sorbită de un inorog.

Pecete-i pusă pe morminte
Şi amintiri cu fulgi de nea
Provoacă-n buciume bătrâne,
Dar sângerează ca o stea.

Cristale lucii de lumină,
Corolă-n aşchii o cuprind
E primul suflet ce-o-nconjoară
Şi picură ca un sărut.

Dulci picături de parafină
Curg umed pe pistilul gol,
În ceaţă-i alba licărire
Cu unde-albastre de izvor.

Un scâncet calm i-anunţă somnul,
Luceferi zmei o-mbie adânc,
Se stinge-ncet, dar arde însă
Căci timpul este patruped.

Conţinut

Sub un val, idei se plimbă
Ca purtate de corali
Să destrame labirintul
Unei lumi în trecere.

Mormolocii dau din coadă
În lichidul de cristal
Şi dizolvă conţinutul
Stelelor de mare.

Stau pe fundul mării aspre
Lungi fosile de balenă
Construind o peşteră
Cu siliciul argintiu.

Alge mici se prind de mână,
Stalagmite de ţânţari
Îmi deschid încet oglinda
Către lumea de cristal.

Dar o umbră,
O zimţată neagră pată
Îşi înfinge-adânc în apă
Braţele de corb.

Totu-n întuneric zace,
Liniştit e valul mării
În mişcarea inocentă
A privirilor de peşti.

De-aş putea

De-aş putea trancede
Întreaga lume umană
Într-o cochilie a timpului...
De-aş putea prinde
Umbra unei petale
În iluzia unei oglinzi...
De-aş putea privi
Imaginea răsăritului vieţii
Sub aripa unui val...
De-aş putea cântări
Energia fiecărei fiinţe
Aflată-n cercul universului..
De-aş putea arunca
O piatră neşlefuită
Care să cadă în centrul unui punct...
De-aş putea distruge
Aciditatea oxigenului
Poluat de lumânări prefăcute...
De-aş putea desena
Vântul cu polenul său
Pe coardele unei lire...

De-aş putea atinge o limită...

Păianjen
Lângă trotuar, un păianjen
Îmi clipea din ochi
În întunericul social.
Pânza sa în acorduri de liră
Sincroniza zborul abătut
Al unui spor de ciupercă.

Pe table de şah
Îşi mişca inocent tentaculele
Ca un suveran al imperiului.

Totul era suspendat
De prapurul său alb,
Lichefiat şi difuz.

Universul era şi el în delir
Sustras în anticamere
Create de filamentele arahnidei.

O picătură, doar o picătură
Captată de un înveliş lichid
Distruse în cădere pânza.

Rămas agăţat de un fir,
Păianjenul bătea secundele
Pe axa unui minut.

Umbră

Plâng frunze-n cimitir
Cu picături de ceară
Şi-mprăştie aroma
Pe umedul pământ.

Doar vântul modelează
În nemişcata umbră
Din parafina caldă
Un relief mărunt.

Polenul galben mă desfată,
Amurgul cântă pe alei
Şi crinii albi adună-n cupe
Particule de tei.

În orizont, vopsită-n lut,
Stă neatinsă umbra,
Căci semnul frunzei n-a ajuns
Pe stâlpul dintre flori.

Iluzie de viaţă

Ieşind din cochilia sa,
Lucind ca o fantasmă,
Urma să mă atragă iar,
Zi după zi, an după an,
Imaginea de plasmă,
Ermetică şi vis.

Destin venin şi sacru,
Eliptice desene.

Vâna într-una stele,
Iubiri deşarte, sfere,
Amarnice iluzii,
Ţâşnite din concluzii,
Ăăă, e un descânt.

Şi stând şi aşteptând
Ar vrea să prindă clipa
Când a murit minutul.

Pion

Pe o planşă, luna,
Îşi întinde mici pioni de raze;
Unul se pierde şi cade,
Lipsit de pigment.
Străzile pustii şi negre
Îi conduc urmele adânci,
Iar umbra oraşului
Dansează înfiorată de vis
În iluziile bălţilor.
Sferele norilor, întunecate,
Pătate de monoxid
Acoperă peisajul citadin.
Globul se afundă şi mai mult;
Peştera socială, muribundă,
Încearcă să-l înghită,
Dar luna, se apropie încet.
Oraşul e mut, difuz.
În lumina rece a unui reflector,
Uitat de praf, pe trotuar.

Fiecare piesă îşi caută reversul
Ca pe o tablă de şah,
Unde imaginea este continuă,
Unde pionul moare.

Incompatibil

Aş vrea să îţi sărut privirea
Şi gândul tot, şi-ntregul corp,
Dar stai de sticlă în oglindă
Şi nu te mişti deloc. deloc...

Să plâng când nu cunosc pe nimeni
Pe ţărmul tău mereu abstract,
Ca pe un disc imaculat
Să scriu cu lacrimi, e păcat.

Doar amintirea unui vis
Ne cheamă pe mantisă
Acolo unde-i negru, alb,
Şi veşnic e eclipsă.

Să vreau a descifra un zero
Pe banda ta imensă
Şi unu să-ncadrez lumina,
E greu, e foarte greu.

Şi aştept accentul ca să vină
În anticamere de lut
Să modelez în plastilină
Imaginea unui sărut.

Negru trandafir

Doar o petală a rămas
Din negrul trandafir de sticlă,
Pe roua rece, ce tot azi
Am prins-o în cădere.

Un fulg de vis ar vrea şi el
Să-mbie mantia închisă
În lumea lui cu liliac,
Activă-n orizont.

Acum când lumea l-a sedus
Să fie iar oglindă,
El se topeşte ca un ceas
În acele de plumb.

Cu ochii unui gând
Pătrunde-n liniştea de gheaţă,
În miezul calm şi castaniu,
Fertil, mereu sihastru.

Ce catifea, ce vis de lut?
E negru trandafir plăpând,
Cărunt şi fals în legământ
Ca un obiect de ceară.

Toamnă

Noaptea fulgeră în van
Umbra noastră de metal
Şi termite de cristal
Pe aleea ulmilor.

Faruri albe-n intersecţii
Numără pilonii negri
Traversând oceanul verde
Pe particule de plop.

Frunze cad de peste dealuri,
Trecătorii plini de vânt
Agitaţi se mişcă-n ploaie
Aşteptând să îi sărut.

Munţii trişti s-adună-n pete
În grădini şi pe trotuar,
Iar algebricele vise
Stau pe chipuri fremătând.

Cântă totu-n jurul nostru,
Carusel de vânt şi ploi,
Crengi pustii şi lacrimi multe,
Protocol de anotimp.

Însingurat

Păşeam ades pe marmura de gheaţă
Însingurat şi trist lângă tablou
Prin săli de sticlă parfumată
Şi sere lungi cu staniol.

Lumina încerca zadarnic
Să-mi prindă umbra pe tapet
În sfere negre, transparente,
Ca un buchet necovalent.

O picătură de mercur
În spasmuri dizolva eterul,
Iar în cadran de ceas magnet
Eu, desenam penelul.

Şi trepte lungi, şi vise,
Urcau încet pe trup şi corzi
Când licurici se agitau
În zodii si perdele.

Un geniu de hârtie mut
Îşi încerca norocul
Să ma surprindă în cămări
De tuş şi clorofilă.

Era din ce în ce mai frig,
Mai alb şi negru fumul,
Pe coridoare, în subsol,
Şi-mi căutam costumul.

Vis

Perdelele sunt trase-n geam,
Întunecând mireasma lunii,
Iar eu aştept să le destram
Cu genele şi visul.

La ora spusă de cadran,
Când îngerii se-ncurcă-n cifre,
Un pas în an şi un persan
Mă-ntâmpină pe trepte.

Pe străzi câte-un bătrân hoinar
Îşi tot plimba destinul
Printre corăbii de fum alb
Şi candele de lut.

Ei încercau prin mii de semne
Să mă atragă către vas,
Acolo unde lumea-ntreagă
Ar fi supusă la extaz.

Îns-am surprins atunci, devreme,
Un labirint din coji de nuc,
Parfum de tei, miresme multe
Şi o monedă veche.

Cenuşă-ntregul univers
Se agita în stele mute
Ca pete negre pe-o hârtie
Într-o peliculă de film.

Doar un pian de lemn uscat
Alături de o harpă mică
Îşi intonau în cerc de dans
Algebricele clipe.

Şi atunci particule de praf cu zorii
Se anunţau prin geamul mat
Să invadeze într-un ceas
Altarul unei nopţi.

Agonie

Mă, lupt, destram,
E visul meu,
E cerc de îngeri
Şi de zei,
E falnică pădure neagră
În lut înfipt-adânc de apă.

Mă-ncrunt, m-agit
E viaţa mea,
E cânt de fii
Şi fiica mea,
E negură pe drum şi geam
În râpa mea, mi-e frică.

Mă duc la deal cu viaţa mea,
Iar tu să fii regina mea
În gând, în ani,
Şi pe perdea
Să-mi puneţi crini de ceară.