Seara de vara tarzie

Tocmai ma uitam pe geam si o raza de soare imi patrunse in iris si imi desfatata placut mintea.
Se potrivea ca eram pe mantisa unei lumi noi plina de strugurii vietii, asa ca o toamna blanda si placuta... imi alintam privirile pe copasele aramii ale dealurilor, in lungul vailor si urcam apoi incet apasat, ca un alpinist desavarsit catre varfurile excitate pline de aroma rosiatica a soarelui.
Palpitau norii in vlastarul vietii odata cu mine. Simteam cum patrunde in pori umezeala fructelor dulci si fermentul vantului ce adia din polii lumilor. Eram intr-un sevraj dialectat cu apusul si infranat cu pacatul serii. Mi-am intins mainile sa ating delicata perdea de brazi, sa simt acele rasinii cum ma invioreaza in esenta umana si imi stimuleaza sarutul pe chipul aceleasi doamne.
Si incet, ea, palpita usor in lumina licuricilor. Isi desfacu suav pieptul si inflori nuferii din linistea padurii. Se facu liniste, liniste, liniste in care doar sufletul se auzea in timpane. Parul ii cazu pe pajistea arsa de vreme in aroma albastrelelor, si salbatec, starni o boare de sarutari diurne ce se revarsau usor ca panzele arahnidelor din tufele de porumbita. Intreaga lume parca se intepa iar viforul dulce al placerii vibra ca un cantec in note de racoare fierbinte.
Incepusera a se dezmierda lilieci in pletele salciilor si racoarea placuta se asternu peste trupurile calde aburinde. Pulsau tamplele in anolagia timpului si a duetului inimilor. Simteam cum un dor adanc se prinde de noi si ne strange in cercul viciilor plapande ale atomului. Nucleolidele devenira cuantice ca o explozie atomica iluminand interiorul fara a dezvalui naturii din exterior pliurile existentei.
Liniste...ca linistea universului la inceputurile fiecarei lumi.
Infinitezimalul fu intrerupt de zumzetul unui licurici pagan.