Hmmm,

Simt aroma dimininetilor din weekend cand cartieru urla de talentul popii pe la orele 9 trecute. Imi imaginez cum se inghesuie babele la moaste si cum se pleaca usor si incepe a scartai scandura cand se pun la rugaciuni: Au maica creca tre sa mai unga scandurile ieste. Nu-s fonduri maica, nu-s... Auzi, Paraschivo, buna varza am mai facut asara... uite ... si parintalu mai are o tara pe barba." Si uiti asa bietu parinte i se subtiaza suflu di se aude prin tot Tatarasul aroma verzei. Pricep si eu amu dece da saracu cu busioc si cadelnita de la altar la iesirea din biserica. Iar daca mai ai parte si de o vreme pacatoasa, umeda in asa hal ca se prelinge melcu pi jos, si ai si cate o enoriasa cu tusa magareasca, ai tat concertu olfactiv di iarna.

Cand ti uiti asa din afara pronaosului, asa di pi caldaram vezi fusti lungi, inchise, ponosite the mancarea dospita zi de zi, care sad ca nisti pauni tupilati la calcaili popii. Daca tragi cu ochi mai bine vezi si spurcaciunea calcata di parinti intinsa pe trotuar de sufletzelili veterinarilor. Cini stie sub ci frunza uscata sazu ascuns norocu, si bietu om isi infipse calcatura-i lata si trufasa. Mai pe alocuri era sters si de o nuca uitata de ciori de asta toamna.

Reverie

Eu ma inspir in albul lunii 
​Cand soarele-n ea refracta
​E ca suvitele din palma

​Ce capul tau mereu apleaca.

Eu ma inspir din lacul negru
Al parului rau ondulat
De lina mangaiere a palmei 
Pe capul tau mereu plecat

Eu ma inspirat din caldul san
Ce tot tresare el pagan
Cand palma mea timid aseaza
Pe capul tau mereu plecat

Dragobetele si moldoveanca

Și iată-mă frate în virtutea unei inerții de ieșean înfocat, care dornic de-ași înfinge făclia rodului într-o panseluță moldovenească, așa ca să-i plesnească cofraju di plăciere, mă trăsni o îmbujoreală asiduă în simțirea lăuntrică a pârdalnicului meu cetățean. Rupe-iaș petalele s-o las cu pistilul gol, sî fremete în briza Iașului vrăjit de tei șî di pesmeții lui Creangă în ziua asta de 24 Făurar.
Da, luna lupilor, cînd mândra rupe cojocu' di pi ie sub blana ursului, lângă soba unde crapă lemnul de durerea dorului șî când sî pornești vorba că e ziua marilor plăceri dacice. E ziua în care moldoveanu Sfarmă-Piatră, sfărma mândra în plăceri șî o duce pi vârful Ceahlăului să se desfacă la umbra lunii.
Și în toată cloaca asta de evenimente mă uit în jurul meu și văd cum toți sătenii mei, moldoveni aleși, sprințari în ale logoreei sentimentale, șăd inerți fără a înflori bujorul moldovencei. Stau toți cu pelteaua gurii întinsă la bloguri și ceasloave virtuale ci descriu poponețe săltati care mai di care mai bombati. Apăi dragilor, pi mini bunicii dragii de ei, Dumnezău odihneascăi bine și să le mai dea multe veți după, îmi lăsară moștenirea de a iubi năprasnica viața și moldoveanca așa cum ceaslovul iubește litera. Păi dacă nu oi iubi-o și nu oi alinta-o eu care m-a însemnat soarta în cristelnița popii, apoi atunci cini?
Da plăieșilor, avui o vorbă a mea că înainte venea turcu să ne furi muierea; și acum ce am ajuns cî fugi sângurî la el? Cum Doamne nu, dacă moldovanu nu mai e aprig în sâmțâri ca pi vremea bunicii când rușânea fetii se revigora dimineața iar sara o imbălsama în aromele busuiocului tânăr. Mustața flăcăului, pana corbului, a ajuns un șomoioc chelbuc și intelect fără a fi apt de a mototoli mămăliga în rola sobei și a face scrijăli din barabulili fimeii. Undii oare spiritu năprasnic ca setea vinului dogit și maturat în plauiurile moldovene? Ma uit împrejuru meu și nu văz decât o delăsare mucegăita a culturii și plăcerilor lui Ștefan si Mihuț; nu văz decât o pată amară imprumutată din pleabea străină. Ne-am împrumutat di păcatili altora și nu mai știm sî pașâm în altarul pârcălabului moldovinesc, nu mai știm a frământa drojdia Ielelor.
Di undi sî mosteneasca plămădelili noastri Mihut și Leana plăcerea vieții care ne-o descrie ceaslovul moldovinesc cand i-am transhunat in coclaurii pagâni. Amu îi strâgăm Michael si Loenor, Romeo șî Julieta, înloc sî știi de mijlocul horii șî țucatul în pănușâi colinelor.

Astenie de toamna

Stand si contempland natura asta umeda a toamnei ma pali draga Doamne o dulce lehuzenie. Parca o simt in fiecare por al fiintei mele pacatoase. Cand ploua, cand e soare, ca aromele placerilor mele ascunse adiacente la miresmele muerii.
Da, simt cum se prelinge in simtiri toata umezeala asta acustica de inceput de frig, si ma irita parca. Dupa cum am zis, totul extrapolat ca atitudinile unei femei zburlite de dimineatza, ma invaluie si incerc sa o smulg ca o pelerina de frunze. Un maidanez isi plimba simtirile olfactive pe bombeul meu manjidul de precipitatiile falcilor lui; si marai si el cu tot nesatu' toamnei.
Mi-am luat si umbrela sa scobesc furnicile in crapaturili radacinilor din Copou. E frig si melancolic de umed. E briza Iasului de octombrie in care pelerinii isi cauta ruga. Si eu.. eu.. vegetez in tulpina trupului meu agnostic si febril. Sunt ca o flacara care plapaie dupa care se aprinde intens sa topeasca dulceata lumanarii.
Imi simt pana si pasii umezi in spate cum ridica stropii indulciti de gainatul ciorilor din parc si bineinteles o frunza lipita strans de talpa, maturand asfatul, imprima lehamitea mea sprituala.
Incerc sa gasesc in toata aroma asta mucegaita licarul de lumina calda, de unde? Iasul parca a imbatranit in timp. Strazile la fel de gri ca in copilarie, desi, ea frumoasa a colorato prin varsta si ochii mei. Nu vad nici un loc care sa potenteze si sa construiasca avantul citadin. Citadin, da, sec ca pubelele primarilor din Iasi care vantura frunzele toamnei umede de pe un caldaram pe altul. Desi pelicula timpului a uns epoca trecuta pentru a-i da fila, toamna a ramas, da noul parca a imbatranito. Nu mai are substanta... e ca un catun cucerit de lux nu de buiruieni care ar lasa loc sa infloreasc o un spor de ciuperca. E totul gol si rancced parca fara sansa... oare dece?
Da, culcusul intelectului moldovenesc sade in regretul generatiilor si a frustrarilor lasate sa doboare un spirit frumos. As vrea sa ma imbie din nou toporasii si toamna, nu numai polenul elergil al teilor si al trecutului. Simt ca vreau ceva nou da nu e nimic in jur sa usuce frunzele toamnei intai si apoi sa le stranga in sacii de la Citadin. Nu mai vreau sa ma oboseasca toamna, vreau ca ea sa fie prietena cu zambetul celor din parc, vreau ca ea sa pregateasca Iasul pentru patura iernii in bucuriile lui Mos Craciun.

Seara de vara tarzie

Tocmai ma uitam pe geam si o raza de soare imi patrunse in iris si imi desfatata placut mintea.
Se potrivea ca eram pe mantisa unei lumi noi plina de strugurii vietii, asa ca o toamna blanda si placuta... imi alintam privirile pe copasele aramii ale dealurilor, in lungul vailor si urcam apoi incet apasat, ca un alpinist desavarsit catre varfurile excitate pline de aroma rosiatica a soarelui.
Palpitau norii in vlastarul vietii odata cu mine. Simteam cum patrunde in pori umezeala fructelor dulci si fermentul vantului ce adia din polii lumilor. Eram intr-un sevraj dialectat cu apusul si infranat cu pacatul serii. Mi-am intins mainile sa ating delicata perdea de brazi, sa simt acele rasinii cum ma invioreaza in esenta umana si imi stimuleaza sarutul pe chipul aceleasi doamne.
Si incet, ea, palpita usor in lumina licuricilor. Isi desfacu suav pieptul si inflori nuferii din linistea padurii. Se facu liniste, liniste, liniste in care doar sufletul se auzea in timpane. Parul ii cazu pe pajistea arsa de vreme in aroma albastrelelor, si salbatec, starni o boare de sarutari diurne ce se revarsau usor ca panzele arahnidelor din tufele de porumbita. Intreaga lume parca se intepa iar viforul dulce al placerii vibra ca un cantec in note de racoare fierbinte.
Incepusera a se dezmierda lilieci in pletele salciilor si racoarea placuta se asternu peste trupurile calde aburinde. Pulsau tamplele in anolagia timpului si a duetului inimilor. Simteam cum un dor adanc se prinde de noi si ne strange in cercul viciilor plapande ale atomului. Nucleolidele devenira cuantice ca o explozie atomica iluminand interiorul fara a dezvalui naturii din exterior pliurile existentei.
Liniste...ca linistea universului la inceputurile fiecarei lumi.
Infinitezimalul fu intrerupt de zumzetul unui licurici pagan.

Peltic

E infinit pe-al tau iris,
Si imi cobor adanc o pleopa
Pe gatul gol ce abia asteapta
Sa ingane irisul pagan.

Si o furnica-n epopee
Isi curata ai ei antene
Pe chitinoaselei alei
Ce pribegind le vrei, le vrei.

Peltic, se obtureaza visul
In irisul tau adancit
Te vreau si esti a mea femeie
Dar ce sa vezi e prea curand.

In matematica visam
Ca la un cosinus obtuz
Incerci peltic sa o masori
Timid, frumos, adolescent.

Ea tot incearca-n pasi marunti
Sa iti dea leme si refuzi
Tu vrei in perpendicular
Si ea doar cere abecedar.

Dar tu incet ca un buchet
Ce infloreste pe tapet
O  duci incet la  PI marcat
Ca vrei doar un pitic patrat.

As vrea sa musc dintr-o petala
S-o vad cat de amara e,
Sa-i simt sepala milenara
S-ai gust si iei papile.

Ea-n seva vantului adie
Isi da culoare si invie
Isi creste greerii in camp
Cu radacinile-n pamant.

Ma contopeste in mistere,
Onglinzi in roua, emisfere,
Ma duce catre radacini
S-o ud, sa creasca, zile, luni.


O musc si mai adanc in coapsa
E bruna, roza, baietoasa,
Imi da polen, imi da dulceata
Si ma dezmiarda, imi da viata.