Sete
Mă încumet s-alerg pe nisip,
Dar firele de praf mă-nsoţesc,
Căldura e mare pe cer,
Aştept cu nerăbdare apusul
Sub umbra neclară de oază,
Mă tem ca voi arde cu totul,
Căldura m-apasă.
O lacrim-amară pe buze o simt,
Dar parcă tot dulce-i veninul
Ca seva ce curge din catusul alb,
Şi tot nu-mi ajunge.
Vămi
Am rupt o petală dintr-un crin
E albă, dar parcă plânge,
Pistrui de sânge o mângâie,
Simt cum nervurile-i cresc,
Se ofileşte.
Desprind alta,
E mai nocturnă,
Albul e mai dens, mai hotărât.
Lucioasă, parcă-mi zâmbeşte.
Dar piere şi ea.
A treia ma încearcă,
Mi-arată trecutul.
În roua sa,
Mă supune gândirii.
O lacrimă mă deşteaptă,
Acidă, distruge petala.
Privesc din nou,
Dar nu pot
Adevărul e crud, mă-nfioară,
Petala îmi alunecă din mână,
Pluteşte...
A mai rămas doar una,
Speranţa,
E ultimul popas.
În mare
Îmi cufund trupul în mare
Să-mi descopăr ideile.
Apa e rece, dar vie,
Clepsidra mă ţine în viaţă.
Simt contopindu-mă în universul acvatic,
Mâinile-mi tremură.
Pe piele coralii îmi cântă,
Lumina diurnă i-alungă,
Pasaj printre ape deschid
Şi-n sufletul mării mă simt.
Pe pleoape stele de mare
Stări de visare imprimă
Ochii-n abis îi găsesc,
Îi difuzez.
Pigmente de alge marine
Plutesc arhimedic în mine,
Midii-n şiraguri de perle
Pe gât le găsesc.
Porii vibrează în unde,
Curenţii marini mă-nsoţesc,
Iar malul îl simt lângă mine,
Mă regăsesc, plutesc.
Plasmă
Îmi înfăşor gândurile în plasmă,
Privirea în ceaţă mi-e prinsă,
Glasul mi-l simt puternic,
Dar nu-l aud.
Atmosfera sufletului mi-e densă
Nu simte căldura divină,
Se simte singură în mine,
Şi singură-n lume.
Eclipsă
Pe suflet icoane de flori
Închină polenul de ceară
Ce picură-ncet; lumâmări.
Plutesc vertebre-n etere,
Noroi adânc e-n jurul meu,
Şi crizanteme plâng buchete
Pe lacrimi de angel.
Amnezic parfum se difuză,
Clepsidra s-a scurs nu de mult,
Doar trupul e martor în lume
Şi visul ce ma cuprins.
Răşina e lacrimă pală,
Obrazul o simte fierbinte;
Se-nchin liliecii în minte,
Timpul mă prinde.
Amurg
Amurg letal în cale întâlnesc,
Paşi umezi clipocesc în şoapte,
În urme fulgi de nea plutesc,
E iarnă şi e noapte.
Mă-ngână zbor de lilieci,
Năvod de stele aprinde,
Dar ochii mei plutesc tot lent,
E frig şi e fierbinte.
Eteri de crini mă-nsoţesc,
Privirea-n ape-i prinsă,
O mantie de melci gândesc,
Sunt vii şi sunt morminte.
Şi flori de nuc pe drumul meu,
Sunt reţinut doar de eclipsă,
Mi-e sete şi mi-e frig.
Sintetizez săruturile mării:
Pe crestele-i spumante albi corali
Se sparg in mici buchete,
Iar florile de lacrimi mă topesc.
Şiraguri lungi de perle vide
Îmi urmăresc paşii mărunţi,
Se spulberă în apa nopţii,
Dar algele mă depăşesc.
Mă simt cuprins de spasmul mării,
E totul calm, dar prea tăcut,
Şi ochii dor, şi buze mor,
Mi-e somn, şi e urât.
Pigmenţi nocturni o descompun,
Doar sufletul îmi mai vibrează
În lungi suspine de talaz.
O umbră se imprim-adânc,
Şi valul bate, ora plânge,
La malul mării mă găsesc,
Sunt mângâiat de alge negre,
În jurul meu doar lilieci
Plutesc în mici vertebre.
Sub umbrele de nuc
Flori albe mă doresc,
Nisipul umed curge,
Corole mici de îngeri
Intrigă atmosfera:
Fluide blânzi, polen de ceară
Praf mortal, urme pe tavan,
Cad meteoriţi plini de dinamiţi,
Atmosferă-ncinsă, picuri de eclipsă,
Miros de carbon se divide afon.
Paşi în univers, mucegai intens,
Bec banal, arde transversal,
Fum de paraziţi, şir de sateliţi,
Beţe de chibrit se aprind în vid.
Bâzâit brutal, plăci de metal,
Hologramă-nchisă zace pe banchiză,
Oxigen strident, corpu-i violent;
Univers senil mă îmbracă.
Frunze cutremurate se desprind,
Amurgul învăluie trunchiul,
E plasmă pe ramuri de tei
Cuprinsă-n lumină de astru.
Lichid secetos îl hrăneşte,
I-acoperă porii flămânzi
În unde crestate pe scoarţă
Ce-i numără anii cărunţi.
Un ghem i-a rămas în tulpină,
Un ochi în deşertu-i mărunt,
Şi mândru toiag e în ape
Cu chipul de suflet, arzând.
Rădăcina-n pământ e mumie,
Veşmânt degerat de carbon,
Alcline substanţe o-mbie;
Şi totuşi e monoton.
Afară-i viscol nibelung,
E iarnă grea în pagini
Şi urme mici de şoareci albi
Sindrom apatic de lămâie,
Se-mprăştie chiar dintre coli,
Iar pete umezi de stafide
Stau unsuroase pe parchet.
Sunt piramide gâze moi
Pe marile ecrane pale,
Şi urme de cerneală mată
Stresaţi de pulbere dogmată
Chirilicii mutanţi de lemn
Foşnesc încet clepsidra mamă,
Ventriculul drept îmi palpită,
Axonu-n sinapsă se zbate,
Lichid e în mine atomul
Şi globul de sticlă se crapă.
Eter calcinat de ventuză,
Monocrom peisaj se difuză,
Detentă de seară obtuză,
Pe frunte de brad e iluză.
Dendrite-n nodule de ceară
Se topesc izomorf în celule,
Mecanismul porneşte în grabă;
Strident, soneria mă cheamă.
Asmuţit, curentul în peşteră urlă,
Supuraţi, pereţii se-mbină în şerpi,
Întunecat, sistemul se mişcă,
Opac, cristalinul e mort.
Confuză, lumina crispează mormântul,
Diluat, castanul din iris vibrează,
Sticloase, coloane se prind stalagmite,
Cărnoase, rădăcini palpită cu sânge.
Azotoase, fire de păr se-ntâlnesc,
Roşiatic, praful e dens în orbită,
Senzuale, cortinele cad dispersate,
Acide, picături se adună în pungi, se împart...
Simt atracţia magnetică
Pe care luna o filtrează
În celulele corpului meu.
Peisajul selenar se imprimă
Coborând pe coardele vocale
În centrul universului.
Aici lumina e întuneric,
Abisul e în fiecare por,
Iar mişcare inocentă.
Inducţia pulsează gravat
Energia cordonului
Către celălalt pol al razei.
Covalescente unde hibernale
Descriu picături sferice
Plutind în mercurul letal.
Fluide în coruri distincte
Împletesc pânza de ceară
A ecranului, fără să o topească.
Pete cave de crater
Sunt goluri în uriaşul automat
Lipsit de esenţa lichidului.
Până la un fascicul
Când totul e gaură neagră,
Luna marchează într-una, oglinda...
Am surprins fenomene identice
În focarul unei lentile,
Sincronizând, astfel, ideile.
Aceeaşi paşi, aceleaşi simboluri
Se desprind în captivitate,
În cutia cerebrală a lumii.
Un uriaş automatism
Îi pune rotiţele în mişcare,
Fără ca ea să fie conştientă.
Senzaţia de singurătate persistă
Ca un sindrom vegetal
Într-un conţinut de clorofilă.
Totul parcă barbotează
Într-un circuit perfect al ideii,
Lipsit de eşec, punctual.
Dacă întorci cristalul pe cealaltă faţă
Un alt focar, altă iluzie te aşteaptă,
Depinde numai de orientarea ta.
Conectat în univers
Mi-am privit urmele cu dispreţ,
Cu accent de felină.
Întors în real,
Am dus mâna la tâmplă
Să constat cifrele.
Amprente de ventuză
Îmi persistă conţinutul,
Încercând să mă elibereze.
Planul mă comprimă,
Eprubetele clocotesc substanţa,
Iar imaginea scanează.
Agăţat de sentiment
Am activat nucleul,
Păduri de polen se înalţă
În mica cutie de scrin,
Sunt muguri abia în petale,
Nervurile-i cresc pas cu pas.
Se adaugă-ntr-una sepale
Pe arborii roşii de nuc.
Pluteşte-n valuri substanţa,
Se prinde în faguri cenuşa.
Încet, clorofila scânceşte,
Amintiri prenatale adună,
Celule termite multiplică rar
Numeroase legături stalagmite.
În timp se adună şi frunze
Şi straturi mai groase de praf;
Izbucneşte matură lumina
În mica cutie de scrin.
Mă-nchin ades lângă izvor
Ca să culeg miraje noi,
Să umplu matele clepsidre
Ţin funia de trup legată
Cu noduri lungi şi chitinoase,
Iar existenţa mi se-mbată
În unda clară de pe coamă.
Mă simt tentat de peisaj
Să şlefuiesc acum membrana,
Să schimb culoare de pe ochi,
Să-i schimb astigmatismul.
Perdută-n clarele sisteme
Imaginea se simte goală;
Prin bule mari de vid lucrate
Îşi miscă-ncet tentacule.
Pasul umed mă deşteaptă
În altarul unui val
Ce cuprins de spasmuri albe
Stă deasupra-mi clătinând
A sa coamă de pocaluri
Încercând să mă surprindă
Scoicile sunt mici arcade
Prinse-n braţul său puternic,
Iar cristale de apă
Fac un pas; şi mă destramă/absoarbe
Trupul mi-e gol,
Sufletul se zvârcoleşte în noapte.
Am privit către moarte,
Şi mi-e dor de ea.
Salcâmii foşnesc patrupedic în ape,
Hrănesc rădăcinile moi,
Toiagul e greu pentru spiritul meu.
Sinistre pânze plutesc în etere,
Plâng sălcii-n cavouri de lemn.
Privirea-mi îngheaţă în oase,
Şi totul e frig, e mărunt.
Ciorchine de corbi ma doboară,
Pe boltă surâsuri de zei,
Dar ochii-mi plesnesc în orbite,
Şi totul e frig, e mărunt.
Am aruncat o rază,
Şi s-a spart globul...
În pete lumina s-a difuzat,
Căutând infinitul...
Am ales un nume
Pentru tot ceea ce există
Ca să integrez cioburile,
Căutând infinitul...
Am nevoie de conţinut
Să prepar coca,
Să creez iluzia,
Căutând infinitul...
Am desenat modulul real
Pentru a înţelege cauza
Şi a o exploata,
Căutând infinitul...
Am aruncat o rază
Dar ea s-a întors din mine,
Şi globul s-a unit,
Pe filamentu-i pal de ceară
Zglobie lacrimă de foc
Se zbuciumă în miere caldă
Pecete-i pusă pe morminte
Şi amintiri cu fulgi de nea
Provoacă-n buciume bătrâne,
Dar sângerează ca o stea.
Cristale lucii de lumină,
Corolă-n aşchii o cuprind
E primul suflet ce-o-nconjoară
Dulci picături de parafină
Curg umed pe pistilul gol,
În ceaţă-i alba licărire
Cu unde-albastre de izvor.
Un scâncet calm i-anunţă somnul,
Luceferi zmei o-mbie adânc,
Se stinge-ncet, dar arde însă
Căci timpul este patruped.
Sub un val, idei se plimbă
Ca purtate de corali
Să destrame labirintul
Mormolocii dau din coadă
În lichidul de cristal
Şi dizolvă conţinutul
Stau pe fundul mării aspre
Lungi fosile de balenă
Construind o peşteră
Alge mici se prind de mână,
Stalagmite de ţânţari
Îmi deschid încet oglinda
Dar o umbră,
O zimţată neagră pată
Îşi înfinge-adânc în apă
Totu-n întuneric zace,
Liniştit e valul mării
În mişcarea inocentă
De-aş putea trancede
Întreaga lume umană
Într-o cochilie a timpului...
De-aş putea prinde
Umbra unei petale
În iluzia unei oglinzi...
De-aş putea privi
Imaginea răsăritului vieţii
Sub aripa unui val...
De-aş putea cântări
Energia fiecărei fiinţe
Aflată-n cercul universului..
De-aş putea arunca
O piatră neşlefuită
Care să cadă în centrul unui punct...
De-aş putea distruge
Aciditatea oxigenului
Poluat de lumânări prefăcute...
De-aş putea desena
Vântul cu polenul său
De-aş putea atinge o limită...
Lângă trotuar, un păianjen
Îmi clipea din ochi
Pânza sa în acorduri de liră
Sincroniza zborul abătut
Al unui spor de ciupercă.
Pe table de şah
Îşi mişca inocent tentaculele
Ca un suveran al imperiului.
Totul era suspendat
De prapurul său alb,
Universul era şi el în delir
Sustras în anticamere
Create de filamentele arahnidei.
O picătură, doar o picătură
Captată de un înveliş lichid
Distruse în cădere pânza.
Rămas agăţat de un fir,
Păianjenul bătea secundele
Plâng frunze-n cimitir
Cu picături de ceară
Şi-mprăştie aroma
Doar vântul modelează
În nemişcata umbră
Din parafina caldă
Polenul galben mă desfată,
Amurgul cântă pe alei
Şi crinii albi adună-n cupe
În orizont, vopsită-n lut,
Stă neatinsă umbra,
Căci semnul frunzei n-a ajuns
Ieşind din cochilia sa,
Lucind ca o fantasmă,
Urma să mă atragă iar,
Zi după zi, an după an,
Imaginea de plasmă,
Destin venin şi sacru,
Vâna într-una stele,
Iubiri deşarte, sfere,
Amarnice iluzii,
Ţâşnite din concluzii,
Şi stând şi aşteptând
Ar vrea să prindă clipa
Pe o planşă, luna,
Îşi întinde mici pioni de raze;
Unul se pierde şi cade,
Lipsit de pigment.
Străzile pustii şi negre
Îi conduc urmele adânci,
Iar umbra oraşului
Dansează înfiorată de vis
În iluziile bălţilor.
Sferele norilor, întunecate,
Pătate de monoxid
Acoperă peisajul citadin.
Globul se afundă şi mai mult;
Peştera socială, muribundă,
Încearcă să-l înghită,
Dar luna, se apropie încet.
Oraşul e mut, difuz.
În lumina rece a unui reflector,
Uitat de praf, pe trotuar.
Fiecare piesă îşi caută reversul
Ca pe o tablă de şah,
Unde imaginea este continuă,
Aş vrea să îţi sărut privirea
Şi gândul tot, şi-ntregul corp,
Dar stai de sticlă în oglindă
Şi nu te mişti deloc. deloc...
Să plâng când nu cunosc pe nimeni
Pe ţărmul tău mereu abstract,
Ca pe un disc imaculat
Să scriu cu lacrimi, e păcat.
Doar amintirea unui vis
Ne cheamă pe mantisă
Acolo unde-i negru, alb,
Să vreau a descifra un zero
Pe banda ta imensă
Şi unu să-ncadrez lumina,
Şi aştept accentul ca să vină
În anticamere de lut
Să modelez în plastilină
Doar o petală a rămas
Din negrul trandafir de sticlă,
Pe roua rece, ce tot azi
Un fulg de vis ar vrea şi el
Să-mbie mantia închisă
În lumea lui cu liliac,
Acum când lumea l-a sedus
Să fie iar oglindă,
El se topeşte ca un ceas
Cu ochii unui gând
Pătrunde-n liniştea de gheaţă,
În miezul calm şi castaniu,
Ce catifea, ce vis de lut?
E negru trandafir plăpând,
Cărunt şi fals în legământ
Noaptea fulgeră în van
Umbra noastră de metal
Şi termite de cristal
Faruri albe-n intersecţii
Numără pilonii negri
Traversând oceanul verde
Frunze cad de peste dealuri,
Trecătorii plini de vânt
Agitaţi se mişcă-n ploaie
Munţii trişti s-adună-n pete
În grădini şi pe trotuar,
Iar algebricele vise
Stau pe chipuri fremătând.
Cântă totu-n jurul nostru,
Carusel de vânt şi ploi,
Crengi pustii şi lacrimi multe,
Păşeam ades pe marmura de gheaţă
Însingurat şi trist lângă tablou
Prin săli de sticlă parfumată
Şi sere lungi cu staniol.
Lumina încerca zadarnic
Să-mi prindă umbra pe tapet
În sfere negre, transparente,
Ca un buchet necovalent.
O picătură de mercur
În spasmuri dizolva eterul,
Iar în cadran de ceas magnet
Şi trepte lungi, şi vise,
Urcau încet pe trup şi corzi
Când licurici se agitau
Un geniu de hârtie mut
Îşi încerca norocul
Să ma surprindă în cămări
Era din ce în ce mai frig,
Mai alb şi negru fumul,
Pe coridoare, în subsol,
Perdelele sunt trase-n geam,
Întunecând mireasma lunii,
Iar eu aştept să le destram
La ora spusă de cadran,
Când îngerii se-ncurcă-n cifre,
Un pas în an şi un persan
Pe străzi câte-un bătrân hoinar
Îşi tot plimba destinul
Printre corăbii de fum alb
Ei încercau prin mii de semne
Să mă atragă către vas,
Acolo unde lumea-ntreagă
Îns-am surprins atunci, devreme,
Un labirint din coji de nuc,
Parfum de tei, miresme multe
Cenuşă-ntregul univers
Se agita în stele mute
Ca pete negre pe-o hârtie
Doar un pian de lemn uscat
Alături de o harpă mică
Îşi intonau în cerc de dans
Şi atunci particule de praf cu zorii
Se anunţau prin geamul mat
Să invadeze într-un ceas
Mă, lupt, destram,
E visul meu,
E cerc de îngeri
Şi de zei,
E falnică pădure neagră
În lut înfipt-adânc de apă.
Mă-ncrunt, m-agit
E viaţa mea,
E cânt de fii
Şi fiica mea,
E negură pe drum şi geam
Mă duc la deal cu viaţa mea,
Iar tu să fii regina mea
În gând, în ani,
Şi pe perdea
Să-mi puneţi crini de ceară.
